Alianţa Regatului României cu Antanta (17 august 1916)
 
L’Alliance du Royaume de Roumanie
avec l’Entente (17 Août 1916)
 
 
         
Au mois de Juillet 1916 la situation sur le Front Ouest empira à cause de l’acharnement des Allemands sur Verdun et les pertes considérables des Allies dans la bataille de la Somme, également par l’épuisement de l’offensive du général Broussilov sur le Front de l’Est. Dans ces circonstances le Haut Commandement Allié décida de solliciter impérieusement l’entrée de la Roumanie dans la guerre. Le nouveau envoyé extraordinaire et ministre plénipotentiaire de la République française auprès le roi Ferdinand Ier de Roumanie, le comte de Saint-Aulaire, avait reçu la mission expresse de terminer les négociations entamées et presque abouties de son prédécesseur, le philo-Roumain Camille Blondel. Les dernières réserves du Cabinet de Petrograd ont été dépassées par l’intervention directe du président de la République, Raymond Poincaré, auprès le Tsar Nicolas II. Le résultat fut le Traité d’alliance entre le Royaume de Roumanie, la France, le Royaume Uni, ses dominions et les Indes, l’Italie et la Russie, signé à Bucarest, le 4/17 Août 1916, par lequel la Roumanie s’engageait d’entrer en guerre à côté des Alliées qui lui promettaient l’annexion des provinces habitées par les |Roumains de la Monarchie Austro-hongroise – c'est-à-dire  la Bucovine, la Transylvanie, le Maramures, le Pays de Criş, le Banat de Timişoara.
 
*
 
În luna iulie 1916 situaţia de pe Frontul de Vest, turnura luată de bătăliile de la Verdun şi de pe Somme ca şi rezultatele ofensivei Brusilov de pe Frontul de Est  au determinat Inaltul Comandament Aliat de la Chantilly să solicite imperativ imtrarea României în acţiune. Noul trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Republicii franceze pe lângă regele Ferdinand I al României a primit misiunea expresă de a încheia negocierile, începute şi duse până aproape de sfârşit de predecesorul său Camille Blondel. După ce ultimele rezerve ale Cabinetului de la Petrograd au fost depăşite prin intervenţia directă la ţarul Nicolae al II-lea a preşedintelui Republicii franceze, Raymond Poincaré, la 4/17 august 1916 a fost încheiat, în secret, Tratatul de alianţă între România, Republica franceză, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Dominioanele de peste mări şi Imperiul Indiilor,  Regatul Italiei şi Imperiul tuturor Rusiilor.
 
 
 
 
Tratatul de alianţă între România,
Republica franceză, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Dominioanele de peste mări şi Imperiul Indiilor,  Regatul Italiei şi Imperiul tuturor Rusiilor (4/17 august 1916)
 
Convenţia politică[1]
 
“Între subsemnaţii
Domnul Ion I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de miniştri al Regatului României, în numele Guvernului român,
pe de o parte,
şi
1 Contele de Saint Aulaire, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Republicii franceze pe lângă Majestatea Sa Regele României,
2  Sir George Barclay, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al
Majestăţii Sale Regele Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, al Dominioanelor de peste mări şi Impărat al Indiilor pe lângă Majestatea Sa Regele României,
3 Baronul Fasciotti[2], trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al
Majestăţii Sale Regele Italiei pe lângă Majestatea Sa Regele României,
4 Domnul Stanislas Poklewski-Koziell, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Majestăţii Sale Împăratul tuturor Rusiilor pe lângă Majestatea Sa Regele României,
autorizaţi în chip special de respectivele lor guverne,
 pe de altă parte,
 au fost convenite cele ce urmează :
 
Articolul I
Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale.
Articolul II
România se angajează să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile prevăzute de Convenţia militară.
România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relaţiile economice şi schimburile comerciale cu toţi duşmanii Aliaţilor.
Articolul III
Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare prevăzute şi delimitate la articolul IV.
Articolul IV
Limitele teritoriilor menţionate la articolul precedent sunt fixate precum urmează:
Linia de demarcaţie va începe pe Prut, la un punct al frontierei actuale dintre România şi Rusia, de lângă Novoseliţa[3] şi va urca acest fluviu până la frontiera Galiţiei la confluenţa Prutului cu Ceremuşul. Apoi ea va urma frontiera Galiţiei şi a Bucovinei şi aceea a Galiţiei, şi a Ungariei până la punctul Stog (cota 1655). De acolo ea va urma linia de separaţie a apelor  Tisei de ale Vişeului, spre a ajunge la Tisa la satul Trebuşa în amonte de locul unde se uneşte cu Vişeul. Pornind din acest punct ea va coborî pe talvegul Tisei până la 4 km în aval de confluenţa  sa cu Someşul, lăsând satul Vasaros-Namény[4] României. Ea va continua apoi în direcţia sud-sud-vest până la un punct la 6 km. la răsărit de oraşul Debreczen[5]. Din acest punct ea va atinge Crişul la 3 km. In aval de unirea celor doi afluenţi ai săi, Crişul Alb şi Crişul Repede. Ea va ajunge apoi la Tisa în dreptul satului Algyö, la nord de Szeged[6] trecând la Apus de satele Orosháza şi Békéssámson, la 3 km. de care va face o mică curbă. Pornind de la Algyö linia va coborâ pe talvegul Tisei până la confluenţa sa cu Dunărea şi în sfârşit va urma talvegul Dunării până la frontiera actuală a României.
România se angajează să nu construiască fortificaţii în faţa Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, şi să nu ţină în această zonă decât forţe necesare serviciului de poliţie. 
Guvernul Regal Român se angajează să despăgubească pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietăţile lor ar voi să emigreze, în răstimp de doi ani de la încheierea păcii.
Articolul V
Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia pe de o parte, şi România, pe de altă parte, se angajează să nu încheie pace separată sau pace generală decât împreună şi în acelaşi timp. Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia se angajează de asemenea ca în Tratatul de pace, teritoriile Monarhiei austro-ungare, prevăzute la Articolul IV, să fie anexate Coroanei României.
Articolul VI
România se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi Aliaţii ei, în tot ceea ce se referă la preliminarii, la negocierile păcii precum şi la dezbaterea chestiunilor ce vor fi supuse hotărârilor Conferinţei de Pace.
Articolul VII
Puterile contractante se angajează să păstreze secretă prezenta convenţie până la încheierea păcii generale.
Făcut în cinci exemplare la Bucureşti, la 4/17 august 1916,
Preşedintele Consiliului de Miniştri al României  Ion I. C. Bratianu
Ministrul Franţei  Saint-Aulaire
Ministrul Marii Britanii  G. Barclay
Ministrul Italiei  Fasciotti
Ministrul Rusiei  S. Poklevski-Koziell
[Sigiliile semnatarilor]
S.I.


 

Ion I. C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri al Regatului României.


Contele Charles-Auguste Beaupoil de Saint-Aulaire, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al rapublicii franceze pe lângă regele României


Baronul Carlo Fasciotti, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al regelui Italiei, Vittorio Emmanuele III pe lângă regele Ferdinand I al  României


Stanislav Poklewsij-Kozell, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al împăratului tutror Rusiilor Nicolae al II-lea pe lângă regele Ferdinand I al  României


a.

b.

c.

a, b, c. Tratatul de alianţă între România, Republica franceză, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Dominioanele de peste mări şi Imperiul Indiilor,  Regatul Italiei şi Imperiul tuturor Rusiilor. Convenţia politică (17 august 1916). Fotocopia originalului în limba franceză.
 

[1] Originalul în limba franceză. Fotocopiile Convenţiei politice au fost publicate de Mircea Vulcănescu în remarcabila sa sinteză Răzbiul de întregire din Enciclopedia României, vol. I, Bucureşti 1938, p.... După aceste fotocopii am făcut traducerea prezentă. Traducerile anterioare, publicate de I. Luca, Lecturi din izvoarele istorie române, 1928, I, p. 766–767 şi preluat de Istoria României în texte, ed. Bogdan Murgescu, Corint, Bucureşti, 2001, p. 272, conţin o serie de scăpări şi erori sau sunt incomplete.
 
[2] Baronul Carlo Fasciotti.
[3] Suliţa.
[4] Vásárosnamény, în fostul comitat Bereg.
[5] Debreţin.
[6] Seghedin.

 
Tratatul de alianţă între România,

Republica franceză, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Dominioanele de peste mări şi Imperiul Indiilor,  Regatul Italiei şi Imperiul tuturor Rusiilor (4/17 august 1916)

Convenţia militară

(17 AUGUST 1916)

 
Traité d’alliance entre le Royaume de Roumanie,

la France, le Royaume Uni, ses dominions et les Indes, l’Italie et la Russie, signé à Bucarest, le 4/17 Août 1916
La Convention militaire
(17 AUGUST 1916)

 

Le Traité d’alliance entre le Royaume de Roumanie, la France, le Royaume Uni, ses dominions et les Indes, l’Italie et la Russie, comprenait également une Convention militaire signé à Bucarest, le 4/17 août 1916 par Ion I.C. Brătianu, Président du Conseil des ministres, dans sa qualité de ministre de la Guerre, et les attachés militaires de ces puissances accrédités à Bucarest. L’objectif principal de l’action militaire roumaine contre l’Autriche-Hongrie était la Transylvanie et Budapest. L’entrée de la Roumanie dans la guerre était prévue au plus tard le 28 août 1916, précédée de huit jours par une offensive des armées alliées de Salonique. Pendant la mobilisation de l’armée roumaine les forces russes devaient engager vivement les Autrichiens Hongrois et, dans la mer Noire, la flotte du Tsar devait couvrir la  frontière maritime du royaume, spécialement le port de Constantza. La Convention  précisait les conditions de la coopération militaire entre la Roumanie et les Allies, stipulait le taux d’approvisionnement journalier de l’armée roumaine en armements, munitions et équipements via Russie.

 

 “Convenţie militară[1]

 

Între subsemnaţii,

Domnul Ion I.C. Brătianu, Preşedintele Consiliului de miniştri, ministrul de Război al Regatului României,

pe de o parte,

şi

1) Colonelul A. M., F. M. Desprès, ataşat militar la Legaţia Franţei la Bucureşti,

2) Locotenent-colonelul C. B. Thomson, ataşat militar la Legaţia Marii Britanii la Bucureşti,

3) Locotenent-colonelul L. G. Fargo, ataşat militar la Legaţia Italiei la Bucureşti,

şi

4) colonelul A. Tatarinoff, agent militar al Rusiei în România,

special autorizaţi de comandamentele supreme ale armatelor lor,

pe de altă parte,

a fost convenit ceea ce urmează:

 

 

Articolul I

 

 

Spre a da curs Tratatului de Alianţă încheiat la 4/17 august 1916 între România, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia, România se angajează să atace Austro-Ungaria, mobilizând toate forţele sale de uscat şi maritime, cel mai târziu la 15/28 august 1916 ( opt zile după ofensiva de la Salonic).

Operaţiile ofensive ale armatei române vor începe chiar în ziua declaraţiei de război.

 

Articolul II

 

Din momentul semnării prezentei Convenţii şi pe timpul mobilizării şi concentrării armatei române,  armata rusă se angajează să acţioneze  într-un chip cu deosebire de energic pe întreg frontul austriac cu scopul de a asigura sus-menţionatele operaţiuni româneşti. Această acţiune va fi cu deosebire ofensivă şi viguroasă în Bucovina unde trupele ruse vor păstra cel puţin poziuţiile şi efectivele actuale.

Cu începere de la 12/25 august 1916 flota rusă va trebui să asigure securitatea portului Constanţa, împiedicând orice debarcare a trupelor inamice pe ţărmurile româneşti şi orice incursiune pe Dunăre în amonte de gurile acestui fluviu.

Din partea sa, România recunoaşte dreptul flotei ruse din Marea Neagră de a utiliza portul de război de la Constanţa şi de a lua măsurile necesare împotriva flotei submarine duşmane.

Navele de război ruseşti care vor utiliza Dunărea,  atât pentru a păzi malurile, cât şi pentru a sprijini armata şi flota românească, vor fi sub ordinele comandamentului de căpetenie al armatelor române şi vor coopera pe Dunăre cu escadra românească de monitoare. Detaliile acestei cooperări vor fi stabilite în conformitate cu articolele prezentei convenţii.

 

Art. III

 

Rusia se angajează ca în momentul mobilizării armatei române să trimită în Dobrogea două divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie, pentru a coopera cu armata română împotriva armatei bulgare.

Aliaţii se angajează să preceadă, cu cel puţin zece zile  mai înainte de intrarea României în război, printr-o ofensivă susţinută a armatelor de la Salonic, spre a uşura mobilizarea şi concentrarea tuturor forţelor militare româneşti. Această ofensivă va începe la 7/20 august 1916.

Dacă în cursul operaţiilor militare, Puterile Aliate, după o înţelegere între Statele Majore respective, s-ar hotărî să sporească sprijinul militar în cooperarea cu armata română, această sporire de forţe nu va modifica cu nimic stipulaţiile convenţiilor încheiate.

 

Art. IV

 

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia se angajează să furnizeze României muniţiile şi materialul de război, care vor fi transportate de nave româneşti sau aliate şi tranzitate prin Rusia.

Aceste livrări şi transporturi vor fi efectuate astfel ca să se asigure  sosirea în România în ritm pe cât posibil de continuu a unui  minim de trei sute de tone pe zi, calculate la luna de transport.

În cazul în care Aliaţii vor avea la dispoziţie noi căi de acces ce ar ajuta tranzitul muniţiilor, România va putea beneficia de acestea.

 

Art. V

 

Aliaţii se angajează deasemenea să furnizeze României, pe cît este cu putinţă, caii, cauciucul, medicamentele, articolele de subzistenţă şi de echipament pe care ea le va cere, în cantităţile şi categoriile care vor fi stabilite de comun acord.

 

Art. VI

 

Aliaţii vor pune la dispoziţia României personalul tehnic trebuitor fabricării în ţară a muniţiilor şi materialului de război.

 

Art. VII

 

Din momentul încheierii prezentei convenţii, Statele Majore ale armatelor româno-ruse precum şi Statul Major al Armatelor de la Salonic, se vor pune de acord spre a stabili modalităţile cooperării lor.

În timpul operaţiilor militare ale armatelor româno-ruse acordul sau orice schimbare, lămurire şi suplimentare, în vederea unei legături permanente, se va stabili la cartierul general respectiv, aşa cum se va arăta mai jos.

 

 

Art. VIII

 

Cooperarea armatelor aliate nu va implica subordonarea vreuneia din părţile contractante faţă de cealaltă; ea nu va implica decât libera acceptare a dispoziţiilor sau a modificărilor datorate situaţiei generale, necesităţilor cerute de scopul urmărit şi de camaraderia de arme.

 

Art. IX

 

În principiu trupele regale române şi trupele imperiale ruse îşi vor păstra comandamentul propriu, zona lor de operaţii distinctă şi o completă independenţă în conducerea operaţiilor.

Linia de demarcaţie între cele două armate va trece de la Dorna-Vatra[2], pe la Bistriţa şi văile râurilor Chaio[3] şi Someş la Debreczen[4]. Ţinta principală a acţiunii româneşti, în măsura în care situaţia militară la sud de  Dunăre o va permite, va fi Transilvania în direcţia Budapesta.

Trupele ruse prevăzute la Art. III, destinate să coopereze cu armata română vor fi sub comandamentul de căpetenie al armatei române.

În cazul în care contingentul trupelor ruse operând la sud de Dunăre ar fi mărit în chip considerabil astfel încât să aibă o forţă superioară trupelor româneşti cu care va coopera, atunci acest contingent va putea să formeze la ieşirea de pe teritoriul româmesc o armată independentă care va fi pusă sub comandament suprem rus. În acest caz această armată acţionând în afara teritoriului românesc va trebui să aibă o zonă de operaţie distinctă şi va fi condusă după directivele comandamentului suprem rus, conformându-se, cu toate acestea, în întregime, planurilor celor două cartiere generale pe bazele stabilite mai sus.

Dacă, în vederea scopului urmărit, vor trebui să aibă loc operaţii militare cu forţe combinate ruso-române, comandamentul acestor forţe va fi indicat după zona respectivă de operaţii. Toate ordinele şi instrucţiunile relative la conducerea acestor operaţii vor fi redactate în română şi rusă.

 

 

 

Art. X

 

În principiu pe teritoriu naţional, precum şi pe teritoriul ocupat de armata uneia dintre părţile contractante, armatele celeilalte părţi contractante nu vor putea să pătrundă decât dacă interesul general şi scopul comun ar cere-o şi cu consimţământul scris şi prealabil pentru fiecare caz în parte.

 

Art. XI

 

De fiecare dată când, în cursul operaţiilor, armatele aliate se vor afla în necesitatea de a utiliza pentru transportul trupelor, proviziilor şi furniturilor militare, una sau mai multe căi ferate pe teritoriul statului aliat, utilizarea va fi stabilită pentru fiecare caz special de delagaţii marilor cartiere generale aliate.

Administraţia, organizarea transporturilor şi aprovizionarea cu resurse locale incumbă în toate cazurile autorităţile teritoriale.

 

Art. XII

 

Prizonierii, prada de război şi trofeele capturate de una dintre armate îi vor aparţine acesteia.

Prada de război luată în lupte comune, pe acelaşi câmp de bătaie, va fi împărţită proporţional cu efectivele participante. Cu toate acestea, spre a uşura aprovizionarea armatei române, comandamentul imperial rus va ceda acesteia materialul de război şi muniţiile incluse în această pradă mixtă, de care ea ar avea o nevoie grabnică.

 

Art. XIII

 

Pentru coordonarea acţiunilor armatelor româneşti, ruseşti si aliate şi pentru a atinge cu mai multă siguranţă obiectivele militare, un reprezentant al armatei române, ajutat dacă este nevoie de un număr de ofiţeri adjuncţi, va trebui să se afle la cartierele generale rus şi aliat în momentul începerii operaţiunilor militare româneşti. De asemenea, reprezentanţii armatelor ruse şi aliate şi adjuncţii lor vor trebui să se afle la cartierul general al armatei române.

Cartierele generale ale armatelor cooperante vor trebui să se informeze reciproc şi în timp util asupra situaţiilor militare, repartiţiei forţelor şi mersului operaţiunilor.

 

Art. XIV

 

Dacă în cursul operaţiilor vor interveni situaţii cerând luarea de noi măsuri şi care ar ridica chestiuni neprevăzute în prezenta convenţie, toate acestea vor fi tratate la fiecare cartier general cu delegatul armatei aliate, dar nu vor deveni definitive decât cu acordul comandanţilor de căpetenie.

 

Art. XV

 

Pentru a putea lua din timp măsurile pregătitoare începerii operaţiilor, părţile contractante vor trebui să se înţeleagă asupra planului de acţiune militară înaintea zilei declanşării ostilităţior de armata română.

 

Art. XVI

 

Chestiunea armistiţiilor va fi decisă de comun acord de comandamentele supreme ale armatelor cooperante.

 

Art. XVII

 

Prezenta convenţie va rămâne în vigoare din ziua semnării până la pacea generală.

 

 

Făcut în cinci exemplare la 4/17 august 1916.

 

Preşedintele Consiliului de miniştrii, ministrul de Război al României

Ion I. C. Brătianu

Ataşatul militar al Franţei     Desprès

 

Ataşatul militar al Marii Britanii     Thomson

 

Ataşatul Italiei     Ferigo

 

Ataşatul militar al Rusiei     Tatarinoff ”

 

                                                                                      S.I.VIII. 2016


[1] Originalul,  în limba franceză, a fost publicat, după o copie aflată atunci la Sderviciul istoric al Armatei, în România în Războiul Mondial 1916-1919, Vol. I, Documente-Anexe, Bucureşti, 1934, pp. 11-14. Pe temeiul acestei publicaţii, confruntată cu originalul, s-a făcut prezenta traducere.

[2] Vatra Dornei.

[3] Sájo, Şieu.

[4] Debrecen, Debreţin.


Convenția militară
 

CONVENTION MILITAIRE

Entre les soussignés:

Monsieur Jean I. C. Bratiano, Président du Conseil des Ministres, Ministre de la Guerre du Royaume de Roumanie, d’une part, et

1. Le Colonel A. M., F. M. Desprès, Attaché militaire à la Légation de France à Bucarest, Le Lieutenant-Colonel C. B. Thomson, Attaché militaire à la Légation de Grande-Bretagne à Bucarest,

Le Lieutenant-Colonel L. G. Ferigo, Attaché militaire à la Légation d’Italie à Bucarest, et

Le Colonel A. Tatarinoff, agent militaire de Russie en Roumanie,

spécialement autorisés par les Commandements Suprêmes de leurs Armées

respectives, d’autre part,

il a été convenu ce qui suit:

Art. 1. — Pour faire suite au Traité d’Alliance conclu le 4/17 Août 1916 entre la Roumanie, la France, la Grande Bretagne, l’Italie et la Russie, la Roumanie s’engage, en mobilisant toutes ses forces de terre et de mer, à attaquer l’Autriche-Hongrie, au plus tard le 15/28 Août 1916 (huit jours après l’offensive de Sàlonique).

Les opérations offensives de l’armée Roumaine commenceront le jour même de la déclaration de guerre.

Art. 2. — Dès la signature de la présente Convention et pendant la durée de la mobilisation et de la concentration de l’armée Roumaine, l’armée Russe s’engage à agir d’une façon particulièrement énergique sur tout le front autrichien dans le but d’assurer les opérations Roumaines sus-mentionnées. Cette action sera spécialement offensive et vigoureuse en Bukovine où les troupes russes de­vront tout au moins garder leurs positions ainsi que leurs effectifs actuels.

À partir du 12/25 Août 1916 la flotte russe devra assurer la sécurité du port de Constantza, empêcher tout débarquement des troupes ennemies sur les côtes roumaines et toute incursion sur le Danube en amont des Bouches de ce fleuve.

De son côté la Roumanie reconnaîtra à la flotte russe de la Mer Noire le droit d’utiliser le port de guerre de Constantza et de prendre les mesures necessaires contre la flotte sousmarine ennemie.

Les navires de guerre Russes qui se serviront du Danube tant pour garantir les rives que pour prêter concours à l’armée et à la flotte Roumaines, seront sous les ordres du Commandement en chef des armées Roumaines et coopéreront sur ce fleuve avec l’escadre des moniteurs Roumains. Les détails de cette coopé­ration seront établis conformément aux articles de la présente Convention.

Art. 3. — La Russie s’engage au moment de la mobilisation de l’armée Rou­maine à envoyer en Dobrodgea deux Divisions d’infanterie et une Division de Cavalerie pour coopérer avec l’armée Roumaine contre l’armée Bulgare.

Les Alliés s’engagent à faire précéder au moins de huit jours, par une offen­sive affirmée des armées de Sàlonique, l’entrée en guerre de la Roumanie afin de faciliter la mobilisation et la concentration de toutes les forces militaires Roumaines. Cette offensive commencera le 7/20 Août 1916.

Si, au cours des opérations militaires, les Puissances Alliées, après entente entre les Etats-Majors respectifs, étaient amenés à augmenter leur appoint mi­litaire coopérant avec l’armée Roumaine, cette augmentation de force ne mo­difiera en rien les stipulations des conventions conclues.

Art. 4. —La France, la Grande Bretagne, l’Italie et la Russie, s’engagent à fournir à la Roumanie les munitions et le matériel de guerre qui seront trans­portés par des bateaux Roumains ou Alliés et transités par la Russie.

Ces livraisons et transports devront être exécutés de façon à assurer l’arrivée en Roumanie d’une façon aussi continue que possible, d’un minimum de trois cents tonnes par jour, calculé sur un mois de transport.

Au cas où les Alliés auront à leur disposition de nouvelles voies d’accès faci­litant le transit des munitions, la Roumanie pourra en bénéficier.

Art. 5. — Les Alliés s’engagent également à fournir à la Roumanie, dans la limite du possible, les chevaux, caoutchoucs, médicaments, articles de subsistance et d’-équipement qu’elle demanderait dans les quantités et catégories qui seront fixées de comun accord.

Art. 6. — Les Alliés mettront à la disposition de la Roumanie le personnel technique necessaire à la fabrication dans le pays des munitions et du matériel de guerre.          /

Art. 7. — Dès la conclusion de la présente convention, les États-Majors des armées Roumano-Russes, ainsi que l’État-Major des armées de Salonique se mettront d’accord pour établir les modalités de leur coopération.

L’accord pendant les opérations militaires des armées Roumano-Russes ou tout changement, éclaircissement et supplément en vue d’une liaison permanente, s’établira au Quartier Général respectif ainsi qu’il sera dit ci-dessous.

Art. 8. — La coopération des armées alliées n’implique pas la subordination d’une des parties contractantes à l’autre ; elle n’implique que la libre acceptation des dispositions ou modifications dues à la situation générale, aux nécessités exigées par le but poursuivi et à la camaraderie d’armes.

Art. 9. — En principe les troupes Royales Roumaines et les troupes Impé­riales Russes conserveront leur Commandement propre, leur zone d’opération distincte et une complété indépendance dans la conduite des opérations. La ligne de démarcation entre les deux armées passera de Dorna-Vatra par la Bistritza et les vallées des rivières Chaio et Samesch à Debreczen. Le but prin­cipal de l’action Roumaine autant que la situation militaire au Sud du Danube le permettra, sera la Transylvanie dans la direction Budapest.

Les troupes Russes prévues à l’article 3, destinées à coopérer avec l’armée Roumaine, seront sous le Commandement en Chef de l’armée Roumaine.

Au cas où le contingent des troupes Russes opérant au Sud du Danube serait considérablement augmenté de manière à être de force ou supérieure aux troupes Roumaines avec lesquelles il coopérera, ce contingent pourra former à la sortie du territoire Roumain une armée indépendante qui sera placée sous le Commandement Suprême Russe. Dans ce cas, cette armée agissant hors du territoire Roumain, devra avoir une zone d’opération distincte et sera conduite d’après les directives du Commandement Suprême Russe, tout en se conformant entièrement aux plans des deux Quartiers Généraux sur les bases établies ci- dessus.

Si en vue du but poursuivi, des opérations militaires avec des forces com­binées Roumano-Russes devaient avoir lieu, le Commandement de ces forces sera indiqué par la zone respective d’opérations. Tous les ordres et instructions relatifs à la conduite de ces opérations seront rédigés en Roumain et en Russe.

Art. 10. — En principe, dans le territoire national aussi bien que dans le territoire occupé par l’armée de l’une des Parties-Contractantes, les armées de l’autre Partie-Contractante ne pourront y pénétrer que si l’intérêt général et le but commun le réclamaient et avec le consentement écrit et préalable pour chaque cas particulier.

Art. 11. — Chaque fois qu’au cours des opérations, les armées Alliées se trouveront dans la nécessité, pour le transport des troupes, provisions et fourni­tures militaires, d’user d’une ou de plusieurs voies ferrées sur le territtoire de l’État Allié, l’utilisation sera établie pour chaque cas particulier par les Délé­gués des Grands Quartiers Généraux Alliés.

L’administration, l’organisation des transports et l’approvisionnement avec les ressources locales incomberont dans tous les cas aux autorités territoriales.

Art. 12. — Les prisonniers, le butin de guerre et les trophées pris par l’une des armées, lui appartiendront.

Le butin de guerre pris dans des combats en commun et sur le même champ de bataille sera partagé proportionnellement aux effectifs qui y auront pris part. Toutefois, afin de faciliter l’approvisionnement de l’armée Roumaine, le Com­mandement Impérial Russe cédera à celle-ci le matériel de guerre et les muni­tions compris dans ce butin mixte, dont elle aurait un besoin urgent.

Art. 13. — Pour coordoner les actions des armées Roumaines, Russes et Alliées et pour atteindre plus sûrement les buts militaires, un représentant de l’armée Roumaine, aidé si nécessaire d’un certain nombre d’officiers adjoints, doit se trouver aux Quartiers Généraux Russe et Alliés au moment de l’ou­verture des opérations militaires Roumaines. De même les représentants des armées Russe et Alliées et leurs adjoints doivent se trouver au Quartier Général de l’armée Roumaine.

Les Quartiers Généraux des armées coopérantes doivent se renseigner mu­tuellement et en temps utile sur les conjectures militaires, la répartition des forces et la marche des opérations.

Art. 14. — Si au cours des opérations il survenait des situations exigeant la prise de mesures nouvelles et soulevant des questions non prévues dans la pré­sente Convention, toutes ces questions seront traitées dans chaque Quartier général avec le Délégué de l’armée Alliée, mais ne deviendront définitives qu’après un acord des Commandements en chef.

Art. 15. — Pour pouvoir prendre à temps les mesures préparatoires au com­mencement des opérations, les Parties Contractantes devront s’entendre sur le plan de l’action militaire avant le jour de l’ouverture des hostilités par l’armée Roumaine.

Art. 16. — La question des armistices sera décidée de commun accord par les Commandements Suprêmes des armées coopérantes.

Art. 17. — La présente Convention demeurera en vigueur du jour de la signature jusqu’à la paix générale.

Fait en cinq exemplaires à Bucarest le 4/17 Août 1916.

Le Président du Conseil des Ministres, Ministre de la Guerre de Roumanie.

L’attaché Militaire de France.

L’attaché Militaire de Grande-Bretagne.

L’attaché d’Italie.

L’attaché Militaire de Russie.

 

 

 

Top