Tratativele României cu statele beligerante pe parcursul anilor neutralității 1914-1916

Cronologie
 
  • Odată cu proclamarea independenței de stat în urma războiului româno-ruso-turc (1877-1878) și cu obținerea recunoașterii acesteia de către marile puteri ale sistemului relațiilor internaționale ale epocii (1881) statul român a intrat într-o perioadă de consolidare și afirmare pe scena internațională. Resorturile determinante ale acțiunii politice externe ale României moderne se subsumau proiectul de construcție identitar-statală ce viza, alături de modernizarea și dezvoltarea instutuțional-politică, militară și economică a statului român modern și realizarea unității naționale a tuturor provinciior istorice românești. Relațiile proaste cu Rusia și deficitul important de securitate pe care statul român îl resimțea în relația cu vecinul său de la Răsărit au condus la căutarea unui sprijin important în plan politic și militar de natură să compenseze această stare de lucruri. Alianța cu Germania, statul ce domina din punct de vedere politic și militar continentul european în ultimele decade al secolului al XIX-lea s-a realizat pe calea ocolită a aderării statului român la Tripla Alianță în 1883, soluție impusă de către Berlin și care ne aducea într-o relație de alianță cu unul dintre principalele obstacole în calea proiectului național-identitar românesc – Austro-Ungaria. Soluția în discuție la dilema strategică cu care se confrunta acțiunea politică și militară românească externă a reprezentat un răspuns pe termen mediu la deficitul real de securitate cu care Bucureștiul se confrunta în plan regional. Deteriorarea relațiilor bilaterale dintre București și Viena și mai ales dintre București și Budapesta pe fondul politicii agresive de reprimare și asimilare pe care această din urmă capitală a monarhiei dualiste o practica la adresa națiunii române din Transilvania și celelalte teritorii locuite de aceasta aflate sub controlul său precum și prefacerea majoră a balanței de forțe și echilibrului european survenită la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primul deceniu al secolului XX în planul relațiilor internaționale a condus la reconsiderarea opțiunilor de securitate ale statului român în contextul anilor imediat premergători izbucnirii primei conflagrații mondiale. Acestea sunt condițiile în care România iese, de facto, din Tripla Alianță, la declanșarea ostilităților odată cu proclamarea neutralității sale.
  • 23 iulie 1914 – Reprezentantul guvernului austro-ungar la Belgrad înmânează o notă ultimativă guvernului sârb în legătură cu atentatul comis de naționaliști sârbi la Sarajevo împotriva prințului moștenitor al coroanei austro-ungare și a soției sale la 28 iunie 1914. Demersul austro-ungar era unul unilateral ce se făcuse în acord cu Germania dar fără consultarea Italiei și României aliate Vienei în cadrul Triplei Alianțe.
  • 26 iulie 1914  – Demersuri comune ale reprezentanților Germaniei și Austro-Ungariei la București pe lângă regele Carol I pentru a-i solicita, în numele guvernelor lor neutralitatea statului român în conflictul dintre Viena și Belgrad și solidaritatea Bucureștiului cu aliații săi din Tripla Alianță în eventualitatea unui conflict dintre Viena ori Berlin și Moscova.
  • 28 iulie 1914 – Declarația de război a Austro-Ungariei împotriva Serbiei. Este urmată pe parcursul zilelor de sfârșit a lunii iunie și de început al lui august 1914 de declarații de succesive de război ce angajează în conflict marile puteri ale celor două alianțe dominând scena politică internațională a vremii Tripla Alianță (Puterile Centrale) și Tripla Înțelegere (Antanta).
  • 31 iulie – 1 august 1914 – Demersuri personale ale împăraților Germaniei și Austro-Ungariei către regele Carol I solicitând intrarea României în război de partea Triplei Alianțe.
  • 3 august 1914 – Italia își declară neutralitatea în conflict. În România, Consiliul de Coroană convocat la Sinaia de regele Carol I decide, la capătul a mai bine de trei ore de deliberări, declararea neutralității în conflict. Decizia este cvasi-unanimă iar unul dintre elementele determinante în adoptarea sa o constituie și declararea anterioară a neutralității italiene.
  • august-septembrie 1914 – Negocieri pentru o convenție secretă între România și Rusia.
  • 17 septembrie 1914- ministrul francez la București intervine pe lângă guvernul României solicitându-i acestuia acordul pentru perfectarea unei alianțe greco-sârbo-române împotriva Bulgariei. Propunerea este refuzată de București preocupat să evite o atragere prematură în război.
  • 23 septembrie 1914 – România semnează cu Italia un acord secret prin care cele două state, date fiind situația similară în care se găseau și relațiile bilaterale se angajau să păstreze statutul de neutralitate față de conflictul în curs și să notifice, în cazul unei decizii de intrare în război, celeilalte părți, cu cel puțin 8 zile înainte respectiva decizie.
  • 1 octombrie 1914 – Este semnată o Convenție secretă româno-rusă. În schimbul neutralității binevoitoare a României față de Rusia pe timpul conflagrației, aceasta din urmă recunoștea Bucureștiului dreptul de a-și anexa părțile din monarhia austro-ungară  locuite de români atunci ”când va crede de cuviință”. Rusia se obliga, totodată, să facă demersurile necesare pentru a obține din partea cabinetelor de la Paris și Londra recunoașterea convenției și a prevederilor sale.
  • noiembrie 1914 Vizită a contelui Tisza la Berlin în scopul clarificării raporturilor germano-austro-ungare în chestiunea posibilelor concesii de făcut României pentru a determina intrarea sa în război. Poziia acestuia care influențează în cele din urmă și poziția oficială a Vienei este una de respingere a oricărei posibile concesii către România și românii din cuprinsul monarhiei dualiste.
  • 8 februarie 1915 – Convenție secretă româno-italiană, completare la acordul bilateral semnat anterior în septembrie 1914 care prevede acțiunea solidară a celor două state în cazul unei agresiuni neprovocate din partea Austro-Ungariei.
  • 6 februarie 1915 – Acord bilateral româno-italian stipulând sprijinul reciproc în cazul unor conuncturi ale situației internaționale care ar putea afecta statele semnatare.
  • 17 februarie 1915 – în contextul schimbării șefului diplomației de la Viena, acesta, împreună cu ministrul de externe german dădeau asigurări cu privire la solicitudinea pe care guvernele lor o manifestau față de aspirațiile naționale românești și invocau posibile achiziții teritoriale în favoarea statului român la conferința păcii viitoare.
  • aprilie 1915 – în contextul tratativelor pentru intrarea Italiei în război duse de către Antantă, primul ministru al României, Ion I.C. Brătianu făcea cunoscut ministrului de externe de la Paris aspirațiile naționale ale României și exprima disponibilitatea pentru o eventuală participare la conflict. Ministrul de externe francez intervenea telegrafic la Londra și Moscova pentru a obține sprijin în încurajarea României în acestă direcție de acțiune.
  • 3 mai 1915 – Ministrul României la Moscova în cursul unei întrevederi cu minsitrul rus de externe, Sazonov, face cunoscut acestuia condițiile României pentru o intrare în război de la partea Antantei. Acestea includeau: garantarea de către puterile Antantei a unirii cu România a Bucovinei, Transilvaniei și Banatului. Ministrul de externe rus califică, într-o primă instanță, aceste cereri drept exagerate.
  • 13 mai 1915 – Ministrul rus de la București face cunoscute guvernului român răspunsul Moscovei la cererile anterior formulate de către partea română. Ele includeau modificări în cele solicitate de guvernul român atât în regiunea Banatului în care o parte a acestuia era prevăzut a fi cedat Serbiei cât și în cea a Bucovinei unde frontiera română era propusă între Siret și Suceava. Era solicitată totodată o intrarea rapidă în război a statului român nu mai târziu de 13/26 mai 1915.
  • 23 mai 1915 – Italia aderă la Tripla Înțelegere și intră în război. În pofida acordurilor existente guvernul italian nu notifică în prealabil decizia sa Bucureștiului după cum se angajase să o facă. Tratativele României cu puterile Antantei trenează într-o confruntare între pozițiile intransigente în planul reglementărilor teritoriale între cerințele maximale ale Bucureștiului și propunerile cu mult mai reduse ale Moscovei.
  • 18 iunie 1915 – În urma unei întrevederi cu primul ministru român, ministrul rus la București face cunoscut guvernului său că România este gata să intre în război doar după încheierea unei convenții miltiare și politice cu Antanta precum și a uneia militare cu Rusia stabilind condițiile cooperării militare pe front și cele ale aprovizionării frontului românesc cu armament și muniții. Rusia accepta propunerile românești în ceea ce privea frontiera din Bucovina și celelalte cerințele ale Bucureștiului cu condiția intrării României în război în termenii menționați.
  • 1-3 iulie 1915 – În contextul succeselor repurtate de armatele Puterilor Centrale pe frontul de est ministrul austro-ungar la București își reînnoia demersurile vizând obținerea unei angajări a României de partea acestora în război subliniind oportunitățile pe care un astfel de pas le-ar fi creat în contextul dat pentru România. Se solicita, totoată, precizarea de către București a concesiilor teritoriale dorite pentru un astfel de pas. Primul ministrul român a refuzat o angajare directă motivând presiunea imensă a opiniei publice și atitudinea ostilă a acesteia față de Puterile Centrale.
  • 5-8 iulie 1915 – Consfătuire la Ministerul Afacerilor externe austro-ungar pe problema concesiilor de propus României în plan teritorial și politic pentru a determina intrarea sa în război. Maximul acestora îl reprezenta teritoriul Bucovinei aflat sub administrația Vienei încă de la 1773. Ideea unor concesii asemănătoare în Transilvania a fost cu totul eliminată din discuție.
  • 25 iulie 1915 – Rusia acceptă condițiile românești pentru convenția politică cu Antanta în contextul acceptării de către București a interzicerii tranzitului munițiilor și materialului de război al Puterilor Centrale pe teritoriul său și al supravegherii de către Antantă a procedurilor implicate. Rusia comunica, de asemenea, că este de acord să trimită un împuternicit pentru negocierea și semnarea unei convenții miltiare cu România
  • noiembrie 1915 – primul ministru român declara categoric ministrului englez la București că era imposibil un acord al guvernului român privind o eventuală trecere a trupelor ruse pe teritoriul statului român către Serbia în condițiile în care nu se încheiase o convenție politică între România și puterile Antantei.
  • decembrie 1915 – confruntate cu eșecul presiunilor asupra României în vederea determinării unei intrări rapide și fără garanții a acesteia în conflict, cercurile guvernamentale de la Moscova procedează la o reconsiderare de atitudine și ton în raporturile cu Bucureștiul. Ministrul de externe de la Moscova deja își exprima disponibilitatea de a accepta intrarea în război a României în condițiile cerute de aceasta iar Marele Stat Major rus oferea o forță militară de 10 divizii (1 armată) pentru operațiile militare comune pe frontul românesc.
  • 3 martie 1916 – La solicitarea Franței, Rusia comuncia că a început tratativele pentru semnarea unei convenții militare cu România.
  • 7 martie 1916 – În contextul derulării operațiilor ofensive de la Verdun și a concentrărilor de forțe de pe frontul de vest, Puterile centrale s-au adresat prin demersuri comune guvernului de la București solicitând păstrarea și observarea strictă a neutralității sale..
  • 16 mai 1916 – Tratative ale unei misiuni militare române la Paris în vederea încheierii unor acorduri referitoare la furnizarea de armament și muniții statului român de către puterile Antantei.
  • 23 iulie 1916 – Se încheie negocierile cu privire la proiectul de convenție militară între România și puterile Antantei.
  • 4 iulie 1916 - presiuni ale Rusiei asupra României pentru urgentarea tratativelor și intrarea în război în condițiile în care atât bătălia de la Verdun cât și operațiile ofensive ruse pe frontul de est erau în curs.
  • 9 iulie 1916 - ministrul Franței de la București este însărcinat să facă cunoscut guvernului român că dat fiind faptul că toate condițiile politice și militare solicitate fuseseră îndeplinite de către Antantă era imperios necesară o intrare cât mai rapidă a României în război.
  • 9 august 1916 – Noi demersuri aliate pentru urgentarea intrării României în război.
  • 17 august 1916 – Se semnează Convenția secretă și convenția militară între România și puterile Antantei. României îi erau recunoscute legitimitatea drepturilor istorice asupra teritoriilor locuite de români din cuprinsul monarhiei dualiste, îi era recunoscută și garantată integritatea teritorială, independența și frontierele viitoare. România se angaja să declare război Austro-Ungariei în condițiile stipulate în Convenția militară și să nu încheie o pace separată cu Puterile Centrale. Convenția miltiară stipula, de asemenea, atacarea Austro-Ungariei nu mai târziu de 15/28 august 1916 concomitent cu o operație ofensivă generală a Rusiei pe frontul de est și una a armatelor aliate pe frontul de la Salonic. Erau stipulate, de asemenea, cuantumul și modalitățile de susținere cu echipamente și muniții a frontului român precum și modalitățile de structurare a relațiillor de colaborare pe front dintre trupele române și ruse.
  • 27 august 1916 – Consiliul de Coroană convocat la Cotroceni aprobă conținutul și condițiile precizate de convențiile politică și militară semnate cu puterile Antantei și declarația de război a României la adresa Austro-Ungariei. În seara aceleiași zile ministrul României la Viena remitea guvernului austro-ungar declarația de război a României.
 
Les négociations de Roumanie avec les Etats en guerre pendant sa neutralité. 1914-1916

Chronologie
 
  •           Après la Guerre russe-roumaine-ottomane de 1877-1878 et la proclamation de l’Independence roumaine, reconnue par les grandes puissances au Congrès de Berlin (1878),  le déficit de sécurité dans l’Est européen causé par l’impérialisme et le panslavisme russes détermina le jeune Royaume à chercher l’alliance de l’Empire allemand, acceptée par Bismarck seulement par le biais d’un traité avec l’Autriche-Hongrie (1883). Mais la participation de la Roumanie à la Triple Alliance entra de plus en plus en conflit avec la politique agressive de Budapest envers la population  roumaine, majoritaire en Transylvanie et dans les régions voisines. La réalisation de l’unité nationale roumaine et le problème de la sécurité du pays créa le dilemme stratégique du royaume au début de la guerre.
  • 23 juillet 1914. L’ultimatum d’Autriche-Hongrie à  la Serbie envoyé sans consulter l’Italie et la Roumanie, ses alliés.
  • 26 juillet 1914. Intervention des ministres d’Autriche-Hongrie et d’Allemagne à  Bucarest auprès du roi Charles Ier pour le persuader à remplir ses obligations d’allié en cas de conflit avec  l’empire de Russie.
  • 28 juillet 1914. Déclaration de guerre d’Autriche-Hongrie à  la Serbie suivie par le déclenchement de la Grande Guerre (la Première Guerre Mondiale), principalement entre les Puissance centrales (les empires d’Allemagne et d’Autriche-Hongrie) et l’Entente (France, Russie, Angleterre).
  • 31 juillet -1 août 1914. Intervention des empereurs François Joseph I et Guillaume II auprès du roi Charles Ier pour le persuader d’engager la Roumanie dans la guerre à leur côté.
  • 3 aout 1914. Suivant la déclaration de la neutralité italienne, le Conseil de Couronne de Roumanie, convoqué à Sinaïa, prend, presque à l’unanimité, après trois heures de débats, la décision de proclamer la neutralité du royaume dans le conflit. Seuls le roi et l’ancien président du Parti Conservateur,  Petre P. Carp ont insisté pour remplir les obligations du traité d’alliance de 1883.
  • Août-septembre 1914. Négociations entre le Président du Conseil roumain, Ion I.C. Brătianu et le ministre des Affaires Etrangères de la Russie, Sergueï Sazonov, pour une convention entre les deux pays.
  • 17 septembre 1914. Le ministre de la République française à Bucarest, Camille Blondel, communique la proposition de son gouvernement pour une alliance du royaume avec la Grèce et la Serbie afin de  tenir en échec la Bulgarie. La proposition n’est pas acceptée pour éviter l’entrée prématurée dans la guerre.
  • 23 septembre 1914. Accord secret entre la Roumanie et l’Italie pour coordonner leur politique de neutralité, prenant compte  de leur position semblable. L’accord prévoit également que chaque partie doit prévenir l’autre huit jours à l’avance en cas d’un éventuel engagement dans la guerre.
  • 1 octobre 1914. Convention secrète russo-roumaine. La Roumanie s’engage de garder pendant la guerre une neutralité bienveillante envers la Russie, qui reconnaissait au royaume le droit d’annexer "quand sera opportun" les territoires de la monarchie autrichienne-hongroise habités par des Roumains. La Russie s’engageait en outre d’obtenir la reconnaissance des stipulations de la convention  par les Cabinets de Paris et de Londres.
  • Novembre 1914. Visite à Berlin du Président du Conseil hongrois, le comte Etienne Tisza, pour réglementer les rapports de son pays avec l’Allemagne. Le ministre hongrois refuse toute concession aux Roumains du Royaume de Hongrie proposées par les Allemands pour déterminer la participation dans la guerre de la Roumanie de leurs côté.
  • 8 février 1915. Nouvelle convention secrète italienne – roumaine, complétant l’accord  de septembre 1914, pour une réponse solidaire des deux pays en cas d’agression autrichienne-hongroise non-provoquée.
  • 17 février 1915. Le nouveau ministre des Affaires étrangères de l’Autriche-Hongrie et son collègue du Reich montrent leurs dispositions favorables pour les aspirations nationales des Roumains en promettant des possibles acquisitions territoriales pour l’Etat roumain à la future conférence de paix.
  • Avril 1915. A l’occasion des négociations de l’Entente avec l’Italie pour l’entrée de celle-ci dans la guerre, le Président du Conseil roumain, Ion I. C. Bratianu, transmet au Ministère français des Affaires étrangères les revendications nationales roumaines et la disponibilité de la Roumanie pour participer à la guerre. Ces propositions sont immédiatement dépêchées à Londres et Saint Petersbourg afin  d’encourager les dispositions roumaines.
  • 3 mai 1915. Le ministre roumain à Saint Petersbourg présente a Sergueï Sazonov, le ministre russe des Affaires étrangères, les conditions pour la participation de la Roumanie à la guerre à côté de l’Entente: l’union de la Transylvanie, du Banat et de la Bucovine avec le royaume. Le ministre russe jugea d’abord les conditions roumaines comme exagérées.
  • 13 mai 1915. Le ministre russe  à Bucarest présente au gouvernement roumain la réponse de Saint Petersbourg aux conditions roumaines: seulement une partie du Banat pourrait être accordée à la Roumanie, l’autre étant promise aux Serbes; en Bucovine on n’admettait que le trajet de la frontière Nord entre les villes de Suceava et Siret.
  • 23 mai 1915. L’Italie rejoint l’Entente dans la guerre contre les Puissances Centrales sans prévenir le gouvernement roumain conformément aux accords entre les deux pays.
  • Les négociations des Roumains avec l’Entente trainent à cause des divergences entre l’intransigeance du gouvernement de Bucarest concernant les revendications territoriales et les réserves russes.
  • 18 juin 1915. Le gouvernement roumain transmet à Saint Petersbourg, par une dépêche du ministre russe a Bucarest, ses conditions pour l’entrée du royaume en guerre: la conclusion d’une convention politique et militaire avec l’Entente et une autre avec la Russie pour l’approvisionnement de l’armée roumaine avec armement et munitions. La Russie déclare son adhésion aux propositions roumaines.
  • 1-3 juillet 1915. Profitant des succès des armées des Puissances centrales sur le front de l’Est, le ministre austro-hongrois à Bucarest réitère ses propositions pour l’entrée immédiate en guerre de la Roumanie de leur côté sollicitant la communication des revendications territoriales roumaines dans cette éventualité. Le Président de Conseil roumain se dérobe à la demande prétextant la pression inverse de l’opinion publique.
  • 5-8 juillet 1915. Conférence au ministère des Affaires Etrangères d’Autriche-Hongrie concernant les concessions territoriales pour la Roumanie afin d’obtenir son entrée immédiate en guerre: on propose au maximum la cession de la Bucovine (ravie a la principauté roumaine de Moldavie en 1775), mais on n’accepte rien à propos de la Transylvanie.
  • 25 juillet 1915. La Russie conditionne  son accord avec les propositions roumaines relatives a la convention politique par l’interdiction - sous le contrôle des représentants de l’Entente - du transit par la Roumanie des matériaux de guerre destines aux Puissances centrales. Le Cabinet russe dépêche aussi qu’il est prêt à envoyer un plénipotentiaire pour négocier et parapher la convention militaire avec la Roumanie.
  • Novembre 1915. Le Président du Conseil roumain explique au ministre de la Grande Bretagne à Bucarest l’impossibilité pour son pays d’accepter le passage des troupes russes pour aider la Serbie sans une convention politique et militaire préalable avec l’Entente.
  • Décembre 1915. Face à la situation militaire générale et à l’intransigeance du gouvernement roumain d’entrer sans garanties dans la guerre, le ministre  russe des Affaires Etrangères déclare son accord avec les conditions roumaines et l’Etat major accepte d’envoyer dix divisions (une armée) pour le front roumain.
  • 3 mars 1916. À la demande du gouvernement français la Russie commence  les négociations avec les Roumains pour la conclusion d’une convention militaire.
  • 7 mars 1916. Dans les circonstances des opérations sur le front d’Ouest, de l’offensive de Verdun, les Puissances centrales font des injonctions à Bucarest afin que la Roumanie observe la plus stricte neutralité.
  • 16 mai 1916. Mission roumaine à Paris pour négocier l’approvisionnement en armes, munitions et équipements de l’armée roumaine par l’Entente.
  • 23 juin 1916. L’achèvement de la rédaction du projet de convention militaire entre la Roumanie et l’Entente.
  • 4 juillet 1916. La Russie insiste à Bucarest pour la perfection des conventions et l’entrée immédiate de la Roumanie en guerre dans les circonstances des opérations russes sur le front de l’Est et de la bataille de Verdun.
  • 9 juillet 1916. Intervention du gouvernement français par son ministre a Bucarest sur la nécessité impérieuse de l’entrée immédiate de la Roumanie en guerre d’autant que tous ses conditions politiques et militaires ont été exaucées par l’Entente.
  • 9 août 1916. Nouvelles démarches de l’Entente par ses ministres à Bucarest pour l’entrée sans délai de la Roumanie en guerre en acceptant toutes les conditions. Par une lettre personnelle au tsar le président de la République française sollicite d’urgenter les négociations avec la Roumanie afin que le royaume entre en guerre.
  • 17 août 1916. La conclusion du Traité secret politique et militaire entre la Roumanie et l’Entente (France, Grande Bretagne, Russie, Italie) par lequel la dernière se rendait garante de l’independence et de l’intégrité du territoire roumain; on reconnaissait à la Roumanie ses droits historiques légitimes sur les territoires de l’Autriche-Hongrie habités par les Roumains et leurs futures frontières. La Roumanie s’engageait à déclarer la guerre à  l’Autriche-Hongrie le plus tard au 28 août 1916 et de ne pas conclure une paix séparée avec les Puissances centrales. L’Entente promettait une offensive générale russe sur le front de l’Est et franco-britannique sur le front de  Salonique. Il y avait aussi des stipulations sur l’approvisionnement avec matériel de guerre de l’armée roumaine et sur les relations de commandement entre les alliés.
  • 27 août 1916.  Le Conseil de Couronne convoqué à Bucarest, au Palais de Cotroceni, approuve le traité d’alliance de la Roumanie avec l’Entente, la convention militaire et le texte de la déclaration de guerre à l’Autriche-Hongrie. Le  même soir, le ministre roumain à Vienne remet au Ministère des Affaires étrangères austro-hongrois la déclaration de guerre.
     
Top