VERDUN

Cronologie

Bătălia de la Verdun


Durata generală a bătăliei: 21 februarie – 18 decembrie 1916

 
  • Prima fază a bătăliei: 21 februarie – 1 martie 1916 Atacul Armatei a 5-a germane pe malul drept (de est) al Meusei
  • 21 februarie – baraj de artilerie de 10 ore. Sunt utilizate piese de artilerie de toate calibrele cel mai mare introdus în luptă este cel de 420 mm (26 piese). Focul acestora vizează cu precădere sistemul de fortificații din zona Verdun. În a doua parte a zilei este declanșat atacul trupelor germane care depășesc cu ușurință primele linii de apărare franceze
  • 22 februarie – avansul trupelor germane însumează deja mai mulți  km în adâncimea apărării franceze și atinge marginea localității Flabas (Bois des Caures)
  • 23 februarie – contraatac al trupelor franceze în zona Bois de Caures care este respins de trupele germane
  • 21-25 februarie – atacul german continuă să mențină o presiune constantă asupra liniei defensive franceze în sectorul Corpului 30 armată francez care este respins din a doua sa linie de apărare. Avansul german include Beaumont, Bois des Fosses și Bois de Caurières pe direcția generală a fortului Douamont din sistemul de forturi al Verdunului.
  • 25 februarie – atacul german atinge fortul Douamont care este ocupat de către elemente aparținând Regimentului 24 Infanterie Brandenburg
  • 26 februarie – Un contraatac francez vizând eliberarea fortului Douamont este respins.
  • 29 februarie – Atacul german este stopat.
  • A doua fază a bătăliei: 6 martie – 15 aprilie 1916 Atacul Armatei a 5-a germane pe malul stâng (de vest) al Meusei. Atacul este planificat în două etape succesive având drept obiective, prima, Mort-Homme și Cota 265 (6 martie) și, a doua, Avocourt și Cota 304 (9 martie).
  • 11 martie – După o săptămână de lupte trupele germane ating obiectivele fixate inițial pentru prima zi de luptă atingând Cota 265.
  • 14 martie – Un atac al trupelor germane conduce la capturarea unei părți a Cotei 265 (partea de vest a punctului Mort-Homme dar trupele franceze reușesc să mențină în poziție în partea de est a aceleiași cote.
  • 20 martie – După un baraj de artilerie susținut în care sunt utilizate nu mai puțin de 13.000 de mortare de tranșee, diviziile 11 Bavareză și 11 Infanterie rezervă germane reușesc să atace cu succes Bois d’Avocourt și Bois de Malancourt ocupându-le.
  • 22 martie – Un atac similar este derulat de cele două unități asupra Cotei 304 este respins de focul intens de artilerie francez.
  • 31 martie – Sunt introduse în luptă forțe suplimentare germane (Corpul 23 rezervă). Pe direcția generală de asalt a trupelor germane  este capturat satul Malancourt.
  • 5 aprilie – Trupele germane își continuă înaintarea și capturează localitatea Haucourt.
  • 8 apriie - Este capturată de către trupele germane localitatea Béthincourt. În același timp, în sectorul de est al Meusei  trupele germane reușesc să atingă Bois Caillette și calea ferată Vaux-Fleury îninte de a fi respinse de Divizia 5 Infanterie franceză.
  • 9 aprilie – Atac general al trupelor germane pe cele două maluri ale Meusei care este respins cu excepția sectorului Mort-Homme unde Divizia 42 Infanterie franceză este obligată la retragere cota intrând sub controlul german.
  • A treia fază a bătăliei: 16 aprilie – 1 iulie 1916
  • Aprilie – Configurația frontului este una statică iar încercările germane de atac generalizat în sectorul Verdun vizând saturarea și epuizarea resurselor franceze sunt contracarate de către apărarea și contraatacurile franceze.
  • 4 mai  - Atac germna în zona Mort Homme unde este capturată panta de nord a Coteri 304
  • 7 mai – trupele franceze sunt respinse de pe creasta Cotei 304 dar trupele germane sunt incapabile să ocupe pozițiile acestora din cauza barajului intens al artileriei franceze
  • 10 mai – Atacurile germane sunt limitate la obiective locale
  • 17 mai – Debutul ofensivei franceze. Obiectivele acesteia sunt tranșeea Morchée, Bonnet d’Evèque, tranșeea Fântânii și Fort Douamont.
  • 17 – 21 mai – Baraj de artilerie
  • 22 mai  - Începe asaltul trupelor franceze. Ofensiva este stopată după trei zile de lupte fără obținerea unor câștiguri semnificative. Trupele franceze, care reușesc să intre în fortul Douamont, sunt încercuite și capturate, iar întăririle (Divizia 24 Infanterie franceză) sunt respinse.
  • Ultima decadă a lunii mai – Ofensiva germană își schimbă centrul de greutate pe direcția Sud - fortul Douamont, malul drept al Meusei. Treptat, trupele germane reușesc să atingă marginea localității Fleury, ultima linie defensivă franceză și să ocupe fortificația de la Thiaumont, Fleury, Fort Souville și Fort Vaux.
  • 1 iunie – Asalt final al trupelor germane la Fort Vaux
  • 2 iunie  - Partea superioară a fortificației este ocupată de trupele germane. Luptele continuă în subteran încă câteva zile.
  • 22 iunie – bombardament masiv cu gaze luptă german asupra pozițiilor artileriei franceze.
  • 23 iunie – Atac pe un front de 5 kilometri lărgime a trupelor germane. Fortificațiile de la Thiaumont și Froidterre sunt ocupate, iar localitățile Fleury și Sainte-Fine depășite.
  • 24 iunie – Un contraatac francez recapturează Chapelle Sainte-Fine. Atacul german este oprit la 5 kilometri de citadela Verdun. Sainte Finne devine punctul de maxim al avansului trupelor germane pe frontul de la Verdun.
  • 23 iunie-17 august – Atacuri și contraatacuri în zona Fleury care este ocupată și reocupată succesiv de către trupele germane și cele aliate.
  • 25 iunie – suspendarea operațiilor ofensive ale trupelor germane pe frontul de la Verdun.
  • A patra fază a bătăliei de la Verdun: 1 iulie – 17 decembrie 1916.
  • 9 iulie – debut al ofensivei germane vizând capturarea Fort Souville. Barajul de artilerie german durează trei zile și include atât artilerie convențională, cât și atacuri cu gaze de luptă.
  • 11 iulie – Trei divizii germane încep atacul asupra fortificației de la Souville.
  • 12 iulie – Atacul german este stopat.
  • 15 iulie – Trupele germane intră în defensivă pe frontul de la Verdun.
  • 1 august – Atac surpriză al trupelor germane pe frontul de la Verdun în zona Fortului Souville. Ele reușesc un avans de 800-900 de metri.
  • 1-14 august – Contraatac francez care reușește recapturarea terenului pierdut.
  • 18 august – Fleury este recapturat de către trupele franceze.
  • 13-17 septembrie – Atacuri și contraatacuri în zona localității Fleury fără modificări semnificative ale liniei frontului.
  • 20 octombrie – Debutul primei bătălii ofensive franceze de la Verdun care vizează recapturarea fortului Douamont.
  • 24 octombrie – Este recucerit Fort Douamont.
  • 25 octombrie – Un atac francez asupra fort Vaux este respins
  • 5 noiembrie – Fort Vaux este recapturat de trupele franceze după retragerea garnizoanei germane în urma barajului de artilerie intens ce avariază depozitele de muniție ale fortului. Trupele franceze ating linia frontului de la începutul bătăliei din februarie 1916.
  • 15 – 17 decembrie – Ofensivă franceză pe frontul de la Verdun. După  o pregătire de foc de artilerie de șase zile patru divizii franceze atacă și ocupă Hardaumont, Cote du Poivre și consolidează o nouă linie a frontului incluzând punctele de observație dominante din regiune.